Şi plec mereu pe-acelaşi drum,
E drumul meu pe care-l am
De cînd prin stele rătăceam.
Te-ai aşezat cu gînd senin
În visul meu de toamnă plin.
E toamnă, trebuie să pleci,
Maria mea, am ochii reci.
Şi ochii-ţi sînt la fel de reci,
Cu ochii-n lacrimi mă petreci,
Eu plec, dar unde nici nu ştiu,
Iar de-am să vin va fi tîrziu.
Cu şoapta-nceată îmi vorbesti,
Îmi spui că tot mă mai iubeşti,
Eu tac, rămîn cu a tăcea,
Adio deci, Maria mea.
Adio dar, şi sec şi crud,
Nici nu mai văd, nici nu aud,
E-un gol imens, pămînt şi cer,
Nimic nu-ţi dau, nimic nu-ţi cer.
Şi iar o iau de la-nceput,
Nici ochii nu ţi-i mai sărut,
Doar mîna ta, Maria mea...
Ai fost a vieţii mele stea!
Maria, plec, nu mă uita,
Rămîi pustie-n lumea ta,
Plecând la drum doar tu-mi ramîi,
Cu chipul tău mă mai mîngîi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu