duminică, 15 octombrie 2006

Inscripţie pentru noaptea mea

Scriu alambicat precum se pare,
Mulţi doar prima formă o-nţeleg
Fără să-nţeleagă-a mea mirare
Şi izvorul nopţii ce-l dezleg.

Scriu ca om, deşi, între cuvinte
Mai adun şi şoaptă şi suspin
Şi mai ştiu că nu-s deloc cuminte
Când la zorii zilei mă închin.

Scriu şi uit că noaptea trece-n clipă
Iar eu clipa o transform în zi,
Dar, mereu fiind vorbă risipită,
Prin trecut vă las a mă privi.

Scriu în rânduri, glasuri şi accente
Şi las gândul să cuprindă tot,
Doar viaţa-n valuri repetente
E şi risipire şi complot.

Vreau să scriu direct şi mai pe faţă
Deşi încă mă ascund de gând,
Dar vă dăruiesc o dimineaţă
Iar eu plec în noaptea mea plângând.

marți, 25 aprilie 2006

Între da şi nu

De ţi-e greu să mai rosteşti cuvinte,
Te întreabă-n fapte ce rosteşti?
Cum orice protest e-o rugăminte,
Eu sunt un hotar ce ţi-l doreşti.

Peste gând hoinar ca o-ntrebare
Trec prin tine şoapte şi chemări,
Ca venind mereu din depărtare,
Să-ţi găsesc răspuns la întrebări.

Între absolut şi împlinire,
Eu am pasul meu de călător,
Şi mereu îţi sunt o amintire
Prinsă-ntre clepsidră şi decor.

De ţi-e greu să-ţi rostuieşti uitarea,
Te întreabă cum exişti acum?
Şi cum valul mării spală marea,
Drumul meu se-nchide-n al tău drum.

Ca un adevăr al vieţii noastre,
Eu rostesc cuvinte şi tu taci,
Dar privind mereu spre zări albastre
În tăcerea ta mai mult îmi placi.

Şi cum greu îţi e să-ţi vezi privirea,
Vei fi şoapta ce o împlineşti,
Şi lăsînd în urmă ne-mplinirea
Îmi vei spune chiar că mă iubeşti.

Între da şi nu
Stai mereu doar tu
Ca un vis ce nu vrei a-l uita,

Între nu şi da
Plînge viaţa ta,
Doar răspunsul meu te va-ntreba.

Da mereu cînd tu,
Îl doreşti pe nu
Şi priveşti un cer înseninat,

Şi mereu doar da
Cînd speranţa mea
Va deschide ceru-ncătuşat.

miercuri, 19 aprilie 2006

Motivaţie

De-ai fi cu mine, n-aş mai pierde clipa,
Nu aş mai fi în nopţi rătăcitor,
Aş împărţi mereu la doi risipa
Şi aş robi sentinţa viselor.

Am tot trăit în clipe şi în vise,
Mi-a fost destinul fructul interzis,
Dar azi revin din drumul lui Ulise
Şi mă renasc strivindu-mă în vis.

Am fost hotar nestăvilit de forme,
Răzvrătitor de drumuri şi hotar,
Şi răstignind întunecări enorme
Am tot trecut prin vreme în zadar.

Am fost mereu când frunză vestejită,
Când floare ce mereu s-a dăruit,
Dar te-am găsit minune şi ispită
Şi tot trecutu-n tine s-a strivit.

Redevenind stindard de luptă dură
M-am regăsit şi renăscut în zori.
Din scrum, din adieri şi-a vieţii zgură
Am reclădit uitate sărbători.

Te-ai dăruit strivindu-mă în viaţă
Ca să-mi redai motivul de a fi,
Şi răvăşind în zori o dimineaţă
Vom retrăi mereu această zi.

joi, 2 martie 2006

Şi de-ar fi…

Şi de-ar fi să am întregul,
Eu mă mulţumesc cu partea
Deşi unii îmi spun blegul,
Hotărîndu-mi soartă, moartea.

Şi de-ar fi să înving timpul,
Eu mă mulţumesc cu visul,
Şi în vînt vîntur nisipul,
Oglindind în ochi abisul.

Şi de-ar fi să rîd într-una,
Eu mă mulţumesc cu plînsul,
Şi din cer îmi plînge luna,
Rămînînd în chinga-i strînsul.

Şi de-ar fi să spun pe toate,
Eu mă mulţumesc cu şoapta,
Să învăţ să pot socoate
Cînd fac stînga ori fac dreapta.

Şi de-ar fi să am lumina,
Eu mă mulţumesc cu pala,
Şi asupra mea iau vina,
Să-mi port arzător migala.

Şi de-ar fi să am uitarea,
Eu mă mulţumesc cu restul,
Şi poprindu-mi depărtarea,
Mai încurc Nordul şi Estul.

Şi de-ar fi să am pe toate,
Eu mă mulţumesc cu soarta,
Dar trăind în libertate,
Eu închid şi deschid poarta.

duminică, 23 februarie 1986

Iarnă-n munte

Lupii urlă, urlă prin pădure
şi aleargă sănii mari pe cer,
Cetina de brad se înfioară,
noi venim îmbrăţişaţi de ger.

Caii albi trag pîclele de nouri,
trag albastre aure de zori,
Mugurii se învrăjbesc în mine,
albul nopţii se prelinge-n nori.

Mai la deal un cîine stă de veghe,
munţii-şi poartă lacrima de alb,
Doar aici e focul ce purcede
şi-ntre inimi întuneric cald.

Vifor aspru urlă în fereastră
răstignit de apele din rîu,
O săgeată mă pătrunde-n sînge
Ca un spic ori ca un bob de grîu.

Lîngă foc e-o cumpănă tîrzie
pe un maldăr mîngîind scîntei,
Apa plînge, nici nu vrea să ştie
Că-i otravă numai cînd o bei.

Şi în noapte pururi lupii urlă,
urlă vîntul ceaţa timpuriu,
Sănii albe se tot duc în treceri,
dimineaţa pleacă în pustiu.

duminică, 29 decembrie 1985

Într-o privire

Cînd ochii mei în taină se vor stinge
Opreşte tîmpla să nu cadă-n foc
Şi o păstrează, ca să poţi învinge
Parade onorifice în joc.

Şi-n colbul alb al ochilor din noapte
Îţi caută o parte ce-i a ta,
Şi lasă lacrima să cadă-n moarte,
A nu mai fi nu-nseamnă a uita.

Îţi las un strop din sîngele din mine
Tihnit la mese roase de onor,
E-ntreagă şoapta ce-ţi va aparţine
De-o fi să mor, de cîndva am să mor.

Un vreasc de paşi pe urme se aprinde,
Tristeţea le dă foc din cap de drum,
Încet, tristeţea iar te va cuprinde
În nori de praf şi iar de nu ştiu cum.

Pornirea se va stinge-n gongul nopţii,
Cu-atîtea cite-au fost, eu te-am iubit,
Şi de-am învins şi fapte şi proporţii
Acum e doar tîrziu şi-s obosit.

Păstrează, ca un semn, într-o privire,
Mirifica putere de-a pieri,
Şi-n taina lăcrimată de iubire
Te voi iubi şi-atît cît voi muri.

Nu se stinge, nu se-aprinde,
Lacrima ce te cuprinde
E atît ce poate fi.
Urmele de foc dau focuri,
Viaţa-i gîndul unor jocuri
Şi mereu te voi iubi.

miercuri, 18 decembrie 1985

Pîrîul cerbilor

De înţelegi, dă mîna ta fierbinte
Şi cată-n ceaţă drumul spre mister,
Ridică numai ochii către cer
Mergînd doar înainte, tot ‘nainte.

Miros de fîn în gură mi se stinge,
Un luciu albăstrui în vorbă ard,
Şi-mi port privirea-n luptă ca stindard
Care încet, definitiv, învinge.

Ferigi de sînge urme-nvăpăiază
Şi locuri tăinuite pun în drum,
Ca un bandaj, din tîmple-mi iese fum
Şi lăcrimează în priviri o rază.

Pîrîu de lacrimi se iveşte-n cale
Şi drumul tot mai urcă-n munte, mult,
Dar se iveşte într-un trist tumult
Ca s-aşteptăm arzînd ferita-i vale.

Într-un tîrziu, veghindu-ne lumina,
Vom pune pasu-n ape ca-ntr-un nimb,
Şi ne-or veghea de rele şi de timp
Din ceruri cerbii. Prinde-mi mîna.