La o margine de drumuri,
În răscrucea vîntului,
Luminează negre fumuri
Aripa descîntului.
Ca un om cu faţa-n soare,
Spre deşarte unduiri,
Priveghează-n depărtare
Cruci de negre rînduiri.
Pe sub plopii fără umbră,
Încadraţi de-un cer sublim,
Ca un vifor moartea umblă,
Nepăsarea o privim.
Crucea stă mereu de veghe
Peste locul ce-a-ngheţat,
Doar la mii şi mii de leghe
Crucea-i trup adevărat.
Peste umbra depărtării
Se mai văd şi se citesc,
Din cuvintele uitării,
Scrisul celor ce iubesc.
Ca o undă fără nume,
Şoapte, rînduri şi blestem,
Anonim, ca un pronume,
Nici nu ştiu cum să-l mai chem.
În genunchi, în mîini cu-o floare
Pentru el, pentru trecut,
Jeluiesc fără uitare
Un soldat necunoscut.
Iar de nici nu se mai ştie
Cine-a fost şi ce a fost,
Şi-a dus moartea cu mîndrie
Şi războiul i-a dat rost.
Soldat pierit,
Descoperit,
Ce umbră tu mai porţi pe crucea ta?
Ai dispărut
Şi-ai apărut
Ca o nădejde de a nu uita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu