Viaţa mea

Doamne, dă-mi ce n-am din toate
Şi ia-mi tot ce vrei să-mi dai,
Dar mă lasă-n libertate
Să-mi pierd vorbele prin grai.
Viaţa mea-i o urmă-n urmă,
Pas al umbrelor din suflet,
Şi cînd drumul mi se curmă
Mai rămîn doar gînd şi umblet.

Nu-mi împrumuta secrete
Pentru gîndul meu cazon,
Căci mă trec pe îndelete
Şi-l înving pe Cupidon.
Viaţa mea de-i nemurire
Eu mi-o-mbăt cu scrum de sare,
Vreau o clipă de-mplinire
Şi să pier în zori de zare.

Am un drum ce-mi spune tare
Că se-mparte ne’ncetat,
Şi în nopţi de aşteptare
Mă simt eu îndepărtat.
Viaţa mea! O, nu-i nimica,
Stau atîţia să mă-nvingă,
Mă arăt că le-aş şti frica
Dar răspunsul vrea să-i frîngă.

Demon sînt cînd spune-o lume
Şi pot fi chiar Dumnezeu,
Dar rămîn un simplu nume
Şi sînt veşnic numai eu.
N-am decît o primăvară
Pentru vara care vine,
Şi-o aştept seară de seară
Spre a-mi vorbi despre destine!

Nu cerşesc şi nici n-am milă
Însă viaţa mea-mi doresc,
Răbufnire de idilă
Dintr-un gînd copilăresc.
Dar, mă rog, am vorba plînset
Şi zîmbesc cu ochi de gheaţă,
Ca să zbor în al meu umblet
Către şoaptele din ceaţă.

Sînt problemă din problemă
Ca să fiu ceea ce sînt,
Iar apoi răsar dilemă
Şi prin viaţă mă avînt.
Umbra tristului zburdalnic,
Ce se zbate-n gînd de iarnă,
Mă aşteaptă, plînge falnic
Şi vor gînduri să mă cearnă.

Mă-nfăşoară-o sfîntă ceartă,
A luminii ce mă vrea,
Şi tot vrea să îmi împartă
Tot ce are viaţa mea.
Nu-mi da Doamne! Ai dreptate,
Mai există nori şi ceaţă
Şi mai zace-n laşitate
Chiar dorinţa mea de viaţă.