luni, 30 aprilie 1984

Astfel

Astfel, nu ştiu nici întrebarea,
De-ar fi prin vorbe să-ţi răspund,
Prin gînd uitat mi-e răzbunarea
Ca nori de viaţă să ascund.
Şi cum nu-mi ştiu deplin puterea,
Doar fapte-n vorbe mai sădesc,
Dar cum mă paşte iar durerea,
Ţi-aş spune... nu-mi mai amintesc.

Din cîte vreau ca amintire,
Blestemul meu mă va robi
Şi, ca supremă fericire
Mă-ndeamnă spre a şi iubi.
Apoi prin gînd de întîmplare
Mai număr iar din doi în doi,
M-apucă dor şi disperare
De vremuri vechi şi vremuri noi.

Ascuns prin ne’nţelese timpuri
Cînd toate sînt hotar strivit,
Ca un castel între nisipuri
Voi fi tot eu, şi n-am minţit.
Din toate cîte-au fost să fie
Şi cîte să mai fie-au fost,
Mi-adun şi-a mea copilărie
Deşi nu are nici un rost.

Şi prin poveşti nenumărate
La toate cîte-au fost, mă-nchin,
Şi plin de visuri spulberate
La vechiul meu motiv revin.
Şi-apoi îmi înfăşor cu sete
Alăturarea ce n-o am,
Cu gînd în gesturi prea încete
Mai cred norocul meu infam.

Doar printre gînduri exilate
Cu viaţa-mi răzbătînd prin vremi,
Pe căi de munte, neumblate,
Alături sînt, să nu te temi.
Cînd toţi încep să mă vorbească
În suflet de-ai să îmi citeşti,
Te roagă noaptea mea firească
Să uiţi ce nici nu-ţi aminteşti.

Culege taina ce se-aşterne
Pe tot ce murmură nătîng,
Şi-apoi în şoaptele-mi eterne
Ascultă-mi inima. Şi plîng.
Aşa, acum, ştii şi tu bine
Că-n tot ce eşti, e gîndul meu,
Nimicul vechi mă mai reţine
Să te iubesc, astfel, mereu.

Niciun comentariu: