Între da şi nu

De ţi-e greu să mai rosteşti cuvinte,
Te întreabă-n fapte ce rosteşti?
Cum orice protest e-o rugăminte,
Eu sunt un hotar ce ţi-l doreşti.

Peste gând hoinar ca o-ntrebare
Trec prin tine şoapte şi chemări,
Ca venind mereu din depărtare,
Să-ţi găsesc răspuns la întrebări.

Între absolut şi împlinire,
Eu am pasul meu de călător,
Şi mereu îţi sunt o amintire
Prinsă-ntre clepsidră şi decor.

De ţi-e greu să-ţi rostuieşti uitarea,
Te întreabă cum exişti acum?
Şi cum valul mării spală marea,
Drumul meu se-nchide-n al tău drum.

Ca un adevăr al vieţii noastre,
Eu rostesc cuvinte şi tu taci,
Dar privind mereu spre zări albastre
În tăcerea ta mai mult îmi placi.

Şi cum greu îţi e să-ţi vezi privirea,
Vei fi şoapta ce o împlineşti,
Şi lăsînd în urmă ne-mplinirea
Îmi vei spune chiar că mă iubeşti.

Între da şi nu
Stai mereu doar tu
Ca un vis ce nu vrei a-l uita,

Între nu şi da
Plînge viaţa ta,
Doar răspunsul meu te va-ntreba.

Da mereu cînd tu,
Îl doreşti pe nu
Şi priveşti un cer înseninat,

Şi mereu doar da
Cînd speranţa mea
Va deschide ceru-ncătuşat.

Motivaţie

De-ai fi cu mine, n-aş mai pierde clipa,
Nu aş mai fi în nopţi rătăcitor,
Aş împărţi mereu la doi risipa
Şi aş robi sentinţa viselor.

Am tot trăit în clipe şi în vise,
Mi-a fost destinul fructul interzis,
Dar azi revin din drumul lui Ulise
Şi mă renasc strivindu-mă în vis.

Am fost hotar nestăvilit de forme,
Răzvrătitor de drumuri şi hotar,
Şi răstignind întunecări enorme
Am tot trecut prin vreme în zadar.

Am fost mereu când frunză vestejită,
Când floare ce mereu s-a dăruit,
Dar te-am găsit minune şi ispită
Şi tot trecutu-n tine s-a strivit.

Redevenind stindard de luptă dură
M-am regăsit şi renăscut în zori.
Din scrum, din adieri şi-a vieţii zgură
Am reclădit uitate sărbători.

Te-ai dăruit strivindu-mă în viaţă
Ca să-mi redai motivul de a fi,
Şi răvăşind în zori o dimineaţă
Vom retrăi mereu această zi.